Cercei din argint cu pietre naturale, confectionați manual în atelierele Sheba. Cerceii au în compoziție un lanț fin din argint de care sunt articulate baghete de coral natural. Lanțul este prevăzut cu ac care trece prin lobul urechii, iar pietrele rămân suspendate sub formă de pendul. Cerceii reprezintă o bijuterie fină și elegantă, plină de energie și de culoare. Puteți cere ajutorul consilierilor Sheba pentru a vă comanda, în funcție de preferințe și de ținuta la care doriți să îi purtați, un pandantiv cu aceeași piatră.
Produsul este acoperit cu un strat fin de rodiu ce îl ferește de zgârieturi și îl protejează împotriva oxidării, proces specific argintului nerodiat, oferindu-i strălucire pentru o perioadă mai mare de timp.
Coralul este o piatră de natură organică și este sensibil la produse cosmetice și petrochimice. Se recomandă să îl feriți de lovituri, fiind ușor casabil.
Detalii:
Lungime: pana la 9 cm
Gramaj argint: 2 g
Material: Argint 92,5%
Provenienţă argint: Italia
Piatră: coral
Coralul este o piatră semipreţioasă organică provenită din scheletul coloniilor de corali de pe fundul mărilor și oceanelor. Are un aspect poros, dar care prin prelucrare devine lucios. Pietrele de coral autentice au diverse modele naturale, diverse adâncituri sau mici găuri la suprafață, căpătând aspect de burete. Din punct de vedere al compoziției chimice este un carbonat de calciu. Are o duritate cuprinsă între 3.5 - 4 pe scara Mohs. În general se găsește în Japonia, China, Australia, Insulele Canare.